Legumele tratate cu initium s-au mancat!

Românii au consumat deja struguri, cartofi, roşii şi castraveţi, care au fost tratate cu substanţa toxică initium, care poate duce la cancer de colon. De pe loturile experimentale, recoltele au fost vândute sau date, pur şi simplu, localnicilor şi fermelor de vite.

Incredibil! Românii sunt folosiţi la experimente extrem de periculoase fără să ştie! Ţara noastră este prima din lume care a acceptat să folosească un nou fungicid care conţine initium, despre care medicii spun că este cancerigen. Ministrul agriculturii, Mihail Dumitru, a aflat că substanţa a fost testată pe loturi în institutele de cercetare de la Vidra-Ilfov, Braşov şi Valea Călugărească, iar reporterii Click! au fost să verifice informaţia la faţa locului.

La Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură din Vidra – Ilfov, fungicidul a fost trimis anul trecut pentru teste, sub denumirea Solanis. Rezultatul? Produsul, extrem de eficient împotriva maladiilor, a primit aviz favorabil.

„Am testat Solanis pe culturi de tomate şi castraveţi, pe suprafeţe mici, şi s-a dovedit eficient. Noi nu verificăm altceva decât capacitatea substanţei de a stopa dăunătorii”, ne-a explicat Victor Lăcătuş, directorul ştiinţific al Institutului.

Pentru că nici Institutul de Sănătate Publică, nici cei de la Mediu nu au descoperit nereguli, substanţa a fost testată pe o suprafaţă de circa 2.000 de metri pătraţi. La finele anului trecut, recolta a ajuns pe tarabele din pieţe. „Se întrerupe administrarea de substanţe cu trei săptămâni înainte de recoltare. Dacă nu întâmpinăm probleme pe parcursul testului, sigur, legumele intră la consum. Noi le-am dat micilor întreprinzători din zonă”, a mărturisit Lăcătuş.

«Strugurii i-am dat la săteni»

La Institutul de cercetare de la Valea Călugărească recolta a fost mică şi a fost consumată o parte de angajaţii instituţiei, iar restul a fost vândută localnicilor.

„Ştiu că a fost testat pe o suprafaţă mică, dar noi nu ştim decât codul producătorului, un şir de cifre. Experimentăm zeci de substanţe şi dăm avizul dacă produsul este eficace împotriva dăunătorilor”, ne-a spus directorul Petre Badea.

Cartofii de la Braşov, la o fermă de animale

Timp de doi ani, în anii 2007 şi 2008, la Institutul de cercetare de la Braşov, fungicidul a fost testat pentru cartofi, ne-a confirmat directorul general al instituţiei, dr. ing. Sorin Claudian Chiru.

„Fungicidul a fost folosit pe o suprafaţă mică, de doar 100 mp. Recolta a fost mică şi am valorificat-o la o fermă de animale din vecinătate”, ne-a precizat Claudian Chiru.

Pe aceeaşi temă:

De 3 ani, cultivăm cartofi şi struguri cancerigeni

Anunțuri
Published in: Fără categorie on 07/05/2010 at 8:25 PM  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://adevaruridinculise.wordpress.com/2010/05/07/legumele-tratate-cu-initium-s-au-mancat/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: